x3
liga-europei-centrale
Cupa Europei Centrale
x9
campioana-romaniei
Campioana Romaniei
x2
cupa-romaniei
Cupa Romaniei
FCC UAV Arad

Meciul Sirius Tg. Mureş - FCC UAV Arad a fost amânat!

15.10.2021

Meciul dintre BC Sirius Târgu Mureș și FCC Baschet UAV Arad din etapa a 3-a a Ligii Naționale programat să se dispute sâmbătă, 16 octombrie, cu începere de la ora 17, NU se mai dispută, din motive de siguranţă epidemiologică pentru participanti.

În urma deciziei Federaţiei Române de Baschet, jocul va fi reprogramat la o dată care va fi convenită de comun acord de cele două cluburi. Totodată, pentru a respecta fair-play-ul competiţional, forul decizional va propune Comisiei de Etică ca jocul restanţă se va desfăşura cu tabelele echipelor din data de 16.10.2021.

În urma rezultatelor primite la testarea antigen rapidă efectuată în această dimineaţă pentru 5 persoane din cadrul clubului, s-a luat decizia efectuării de teste Covid PCR. Rezultatul acestora a venit în această seară, toate cu confirmare pozitivă.

Echipa „galben-albastră” va fi supusă de către DSP Arad a unei anchete epidemiologice, fiind în incapacitatea de a efectua deplasarea pentru jocul de mâine, de la Târgu Mureş.