x3
liga-europei-centrale
Cupa Europei Centrale
x9
campioana-romaniei
Campioana Romaniei
x2
cupa-romaniei
Cupa Romaniei
FCC UAV Arad

Finaliste la turneul 2 Sport Arena, parte din LN 3x3

28.05.2023

Echipa noastră a disputat finala turneului doi de la Sport Arena, care face parte din Liga Națională 3x3. La acest turneu am jucat în formula Andreea Fleșer, Anamaria Ciotir, Bianca Nan și Maria Florea.

Am câștigat grupa B a categoriei Open feminin cu trei victorii: 11-8 cu CSU-UVT SCM Timi, 19-11 cu Gheparzii Revismed și 19-13 cu CS Vâlcea 1924. Partidele din faza grupelor s-au disputat în a doua zi a turneului, când ploaia a dat peste cap programul și s-a jucat și în sală.

În semifinale, duminică, fetele noastre au întâlnit ocupanta locului secund în grupa A, Știința București, care s-a bazat pe Sonia Vilcinschi, Ariana Kelemen, Alexandra Anghel și Dayana Dobre. ICIM Arad s-a distanțat la cinci lungimi, bucureștencele au reușit să egaleze, dar fetele noastre au gestionat bine finalul, s-au impus cu 17-15 și au obținut calificarea în finală.

În ultimul act, arădencele au întâlnit Agro Squad. Clubul bucureștean pune accent pe 3x3 de ani de zile, pregătindu-și jucătoarele pentru această disciplină multe luni din an. Are și avantajul terenului propriu, jucătoarele cunoscând foarte bine terenurile de la Sport Arena. Agro le-a avut în componență pe experimentata Gabriela Irimia (a participat cu naționala de senioare 3x3 la turneele majore,  inclusiv Cupa Mondială), Renata Kovacs, Alexandra-Cătălina Ion și Cristina Anastasescu.

Bucureștencele au condus în debutul finalei, iar fetele noastre au preluat conducerea în minutul 5. Experiența lui Irimia la nivel înalt a făcut diferența, marcând în momentele importante ale finalei și Agro s-a dus la plus șase. Fetele noastre au încercat să revină, apropiindu-se la final la 14-11.