x3
liga-europei-centrale
Cupa Europei Centrale
x9
campioana-romaniei
Campioana Romaniei
x2
cupa-romaniei
Cupa Romaniei
FCC UAV Arad

Denisa Vaţi completează grupul U23!

20.08.2021

FCC Baschet UAV Arad şi Denisa Alexandra Vaţi au ajuns la un acord pentru semnarea unui contract. Sportiva va face parte din lotul pregătit de Jose Araujo pentru sezonul 2021-2022.

Originară din oraşul de pe Mureş, tânăra jucătoare în vârstă de 21 ani, ce măsoară 1,72m, evoluează pe postul de extremă şi vine de la Phoenix Constanţa, formaţie pentru care a jucat în ultimele două sezoane. Denisa Vaţi şi-a făcut debutul în Liga Naţională în maioul galben-albastru, în returul sezonului 2015-2016. După experienţa de la Arad, sportiva a evoluat pentru rivala CSM Târgovişte.

În ultima ediţie de campionat, Vaţi a strâns o linie statistică formată din 4.3 puncte pe meci, 2.2 recuperări, 1.0, pase decisive, cu un procentaj de 32 % la aruncările din interiorul semicercului, într- o medie de 28:23 de minute petrecute pe parchet.

Denisa Alexandra Vaţi este a 4-a jucătoare eligibilă pentru regula U23 din lotul FCC Baschet UAV Arad pentru noul sezon. Din acest grup mai fac parte Alexandra Rotariu (prelungire de contract), dar şi celelalte două noutăţi din această vară, Teodora Manea, respectiv Alexandra Ghiţă.